Posts Tagged‘saorma’

2 idei de business care pot crea pasiuni în Bucureşti

Sâmbătă, la o nefiltrată pe Lipscani mi-am dat seama încă o dată cât de multe oportunități sunt în București și cât de puține nișe sunt acoperite. Mi-au venit în minte 2 idei, dintre care una mai veche, pe care le expun mai jos. Am ajuns la idei din perspectiva antreprenorului obsedat de rezolvarea problemelor și le-am validat din perspectiva omului de marketing care studiază piața, nevoile și dorințele oamenilor.

Business nr. 1: berărie pentru cunoscători

Mi se pare cel puțin bizar să fiu extrem de încântat când găsesc o bere nefiltrată în meniul unui bar (pentru că se întâmplă foarte rar ). Eu nu am descoperit  până acum o berărie care să fie făcută pe sufletul pasionaților (găsisem ceva doar prin Militari, dar se valida la toate punctele). Mă refer aici atât la sortimentele de bere, cât și la detaliile care contează cum ar fi: tipul de recipient în care se servește, temperatura, alimente care merg cu fiecare tip de bere, etc.

Sunt “fanatici” care cunosc mult mai bine detaliile acestei “arte” a berii, dar o berărie are nevoie de multe lucruri pentru a fi așa cum ar trebui. În plus, poți construi foarte ușor/rapid o comunitate, poți face degustări de bere, seri pentru cunoscători, poți să aduci experți, etc. Pe partea de promovare ai sta pe un filon de idei pe care le poți pune în practică.

Din punct de vedere al pieței, la peste 3 milioane de locuitori și la câți sunt pasionați de licoare, nișa are un potențial excelent. Plus că putem adăuga și expații în ecuație, mulți dintre ei sunt cunoscători și au pretenții mai ridicate. Ca și dezvoltare pe viitor poți să te gândești la francizare, atât la nivel de București cât și în orașele mai mari din țară. Dacă vă hotărâți să dați drumul la un astfel de business, aveți deja o listă de clienți fideli, să-mi dați doar un e-mail.

Business nr. 2: casă de comenzi de noapte pentru saorma

Deși nu sunt un pasionat, studiez de ceva vreme fenomenul incredibil creat de shaorma. Pentru sceptici, aveți aici o analiză a Business Magazin: Saorma, o afacere de 200 de milioane de euro. Ce este și mai incredibil: după ora 11 noaptea nu găsești o shaormerie care să livreze la domiciliu. Ca și business, sunt posibile 2 abordări: saormerie + casă de comenzi (integrare în amonte), sau doar casă de comenzi parteneriată cu un furnizor serios.

Publicul țintă e destul de variat: petrecăreții înfometați, cei care au un stil de viață nocturn (programatori, lucrători pe computer, etc.), pasionații de saorma, etc. Livrarea se rezolvă rapid cu 1-2-3 scutere (acum că a venit vara), iar în plus poți realiza profituri interesante din colaterale (băutură, sucuri, etc.)

Cine îl începe primul?

În loc de concluzii

În București (ca și în restul țării), sunt foarte multe oportunități de business, mai ales dacă te uiți pe zona produselor și serviciilor de nișă, specializate. Faptul că am ieșit din criză (companiile mari știu asta, antreprenorii se prind la anul) favorizează apariția business-urilor de nișă, pentru cunoscători, care pot rula cu marje mai mari, plecând de la o poziționare și diferențiere clară.

Mai am și o a treia idee de business, dar nu prea se pretează pentru blog. Ne vedem la o bere specială să o povestim.