Posts Tagged‘românia’

Fabulos: despre nașterea capitalismului în România și de ce nu trebuie să ne mai dăm în cap

“Orice burghezie și-a început dezvoltarea cu ajutorul străinilor, de care s-a putut lipsi numai cu timpul, după ce în decurs de veacuri și-a făcut educația economică la școala lor.

Se înțelege că și țara noastră a început dezvoltarea burgheză la fel. De aici s-a dedus însă că românii sunt un popor nedestoinic de viață economică modernă, bun numai pentru birocrație, și că încercarea lor de a-și moderniza viața socială nu a avut alt sfârșit decât acela de a-i pune în robia străinilor! Orice popor a început să-și clădească edificiul social-burghez cu capital străin; alcătuirea unui capitalism propriu a fost o faptă treptată, târzie și anevoioasă. Românii au făcut același lucru: ei au recurs cu prisosință în perioada de regenerare națională la creditul străinătății. De aici s-a încheiat însă că e un păcat național al poporului nostru de a cheltui mai mult decât produce și a trăi pe datorie!

Orice burghezie intră în viață printr-o energică tutelă a puterii de stat; aceasta, cum am zis, urmărește scopul de a face educația economică a națiuni… Românii în chip firesc au făcut același lucru: ei se află încă sub tutela puternii centrale. Din aceasta s-a dedus însă că noi suntem un popor nedestoinic de inițiativă, așteptând a fi îndrumați la orice pas de către puterea de stat…

Certați cu simțul istoric, nedestoinici a se coborî până la începuturile burgheziei în genere, acești oameni au prefăcut lipsurile neînlăturate ale începuturile burgheziei noastre în tot atâtea păcate naționale ale poporului român și pretinse dovezi de inferioritate față de popoarele apusene. Așa a luat naștere această mentalitate bolnavă de a găsi bun tot ceea ce au făcut străinii și a desconsidera rodul muncii noastre proprii. Sfârșitul firesc al unei asemenea atitudini trebuia să fie zdruncinarea încrederii generațiilor noastre tinere în puterea de viață a poporului român.

Cea mai mare victorie va sărbători-o cultura română abia atunci când își va însuși destul simț istoric, spre a nu mai pune în seama poporului nostru lipsuri pe care el nu le are, ci a explica asemenea lipsuri drept ceea ce sunt: neajunsuri firești ale începuturilor oricărei burghezii, de care a avut să sufere orice neam când se află în faza noastră de dezvoltare.”

Aseară am cules din întâmplare de pe un raft o carte mică, albastră și groasă scrisă de un autor pe care l-am crezut străin. Burghezia română de Ștefan Zeletin e una din cele mai vii și mai fascinante cărți pe care le-am citit vreodată. Stilul lui Zeletin care combină perspectiva socială cu cea economică și istorică, susținute de o documentare temeinică e incredibil. E o carte publicată în 1925, pe când era profesor la un liceu din București, după studii la Oxford și doctoratul în filosofie la Erlangen.

O să port de acum un exemplar în permanență la mine. Să îl ofer oricui emite judecăți de valoare generalizate fără a studia nici un pic contextul sau faptele în detaliu.

Din carte puteți să aflați un volum fantastic de date interesante, cum ar fi cât de aproape am fost să devenim capitaliști cu 500 de ani mai devreme, cum s-a născut capitalismul în România, cum era comerțul înainte de 1900 și multe altele. Vă recomand să vă cumpărați cât mai repede un exemplar și să vă puneți pe citit. Cred că e prima recomandare atât de entuziastă în 6 ani de când am blogul ăsta.

PS: România de abia a reluat acum procesul pe care îl descrie autorul mai sus, un proces care i-a luat Franței peste 300 de ani. Asta ca să înțelegeți de ce unele lucruri se întâmplă mai greu “la noi“.

În marketing merge şi “aşa”

Plănuiesc să scriu acest post încă de anul trecut. Între timp lucrurile s-au mai schimbat, însă nu semnificativ în bine.

Am mulţi amici, cunoscuţi şi prieteni care lucrează în marketing. Unii dintre ei o fac foarte bine, dar acumulează în acelaşi timp frustrări. Frustrări legate de lipsa de profesionalism, de cunoştinţele precare ale multor “specialişti” din companii, de rolul de cenuşăreasă pe care îl ocupă marketingul în administrarea unui business.

Mi-am dat de ceva timp seama că răspunsul pentru care încă mai sunt tolerate multe lucruri pe partea asta, este simplu: “merge şi aşa”. Expresia care ne-a omorât şi care expiră mediocritatea prin toţi porii se manifestă şi în domeniul marketingului. Acum un an aveam o discuţie cu un client, o companie medie(cifră de afaceri câteva milioane euro) şi începusem să vorbesc despre strategia online. Mi-au spus: “ia-o mai încet, noi nu avem strategie de business, strategie de marketing şi nici obiective. Păi şi ce faceţi atunci, cum vă conduceţi şi unde vreţi să ajungeţi? Noi facem bine, facem bani, tu ce faci?”. Lucrurile au mers şi aşa, iar dacă tu ai trecut de curând de la căruţă la motorul cu aburi, nu eşti interesat de un BMW prea curând.

Previzionam de anul trecut că lucrurile se vor schimba în câtiva ani, atunci când îţi dai seama că te îndrepţi cu 200 la oră într-un perete de beton. Atunci devii mai atent, eşti deschis la dialog şi cauţi soluţii. Criza a grăbit însă procesul şi mulţi au început să se mişte în direcţia aia. Primul pas, deşi nu cel mai potrivit a fost să taie bugetele. Avantajul obţinut de aici a fost o monitorizare mai bună a eficienţei fiecărei acţiuni şi rezultatele pe care le aduce. Este un pas mic, strâmb şi făcut cu grijă dar este un pas.

Companiile vor înţelege că singura cale de a supravieţui în viitor este să integreze marketingul în inima activităţilor. Unele vor înţelege prea târziu, când ies de pe piaţă, dar lecţia va fi însuşită.

Momentan, în marketingul practicat în România, încă “merge şi aşa”. Dar nu pentru mult timp.

Preţul României, preţul Bucureştiului

De multe ori în viaţă plătim un preţ. Plătim un preţ pentru timpul liber prin avansul prea încet pe plan profesional, plătim un preţ pentru plătim un preţ pentru libertate, plătim un preţ pentru luxul de a fi sinceri sau de nu a fi ipocriţi.

Plătim un preţ pentru că suntem români, pentru că aparţinem unei naţiuni cu un istoric zbuciumat şi caracterizat în multe cazuri de forţa psihică. Plătim un preţ mare pentru a trăi în Bucureşti, tradus prin zgomot, aglomeraţie, agresivitate, trafic, comportamente grobiene, stress.

La urma urmei, orice preţ plătit implică o alegere personală, justificată. Pui în balanţă totul şi iei o decizie.

Primeşti suficiente înapoi pentru preţul pe care îl plăteşti? Poate ar trebui să ne definim standardele mai sus şi să avem aşteptări mai mari.