jump

Principalul motiv pentru care oamenii nu îşi urmează visele

Pentru că visează în alb şi negru. Pentru că visează în termeni de totul sau nimic. Facultatea de informatică (pentru că se fac bani) sau chitara? Jobul la corporaţie (pentru că am familie) sau fotografiatul naturii? Un post în spatele ghişeului sau propriul meu restaurant?

Acest “sau” nenorocit ne înspăimântă, ne blochează şi ne îndepărtează uşor câte uşor, an cu an, de ceea ce dorim. Motive să nu ne apucăm de pasiunea noastră:

  • trebuie să încep direct mare
  • am un job full time
  • ce îmi doresc eu merge doar în America
  • nu am timp
  • e prea târziu, prea devreme, prea riscant, prea …

Şi pe undeva oamenii au dreptate. Vine o perioadă când ai nevoi şi trebuinţe concrete. Vagabondajul sau locuitul cu părinţii nu mai sunt opţiuni.

Însă! Cine a spus că trebuie să dedici 40 de ore pe săptămână visului tău? Cine a zis că trebuie să îţi schimbi dramatic viaţa într-o zi_ Cine a spus că lucrurile merg pe principiul ori ori? În afară de vocea puternică şi “protectivă” din mintea ta?

Cum ar fi să începi cu o oră pe săptămână pentru visul tău? Sau poate chiar 2. Păi ce mare diferenţă o să fie? În primul rând o să fii mai fericit pentru o oră. Vei face paşi concreţi în direcţia pe care o doreşti. O să începi să vezi lucrurile în persoectivă. O să duci mai uşor activitatea de zi cu zi pentru că îţi susţine şi pasiunea. O să îţi aloci din ce în ce mai mult timp pentru visul tău. Să creşti, să înveţi, să devii pe bune.

Ia gândeşte-te unde vei fi peste 1 an sau 2, timp care oricum va trece.  Unde te vor duce cele 2 ore pe săptămână sau paşii tăi mici?

În urmă cu 2 luni şi jumătate m-am apucat de desen. La 30 de ani şi jumătate, după ce am vrut toată viaţa mea să fac (şi) asta. Cu tot cu lecţiile pe care le-am luat am alocat în medie 3 ore pe săptămână. Cam cât durează MasterChef sau Vocea României, cu tot cu pregătitul popcornului.

Iniţial nu am văzut mare progres şi am fost descurajat. M-am gândit că nu merită, că e prea târziu. Însă am atins la un moment dat un punct. Un punct în care lucrurile în care au început să se lege. Controlul şi încrederea mi-au crescut. Iar lucrările suficient de ok pentru a fi împărtăşite. Pe neaşteptate am început să desenez! Ceea ce îmi dorisem toată viaţa a prins viaţă în două luni! Cu 3 ore pe săptămână, printre multe alte activităţi şi obligaţii.

Trăiesc din desen? Nu. Desenez cât de des aş dori. Nu. Însă sunt fericit de fiecare dată când iau creionul în mână. Şi nu a fost nevoie să renunţ la business, la clienţi şi nici nu am ajuns în stradă :) .

Poţi să îţi continui activităţile şi să lucrezi la visele tale în acelaşi timp. Cu paşi mici, timizi. Care vor deveni însă din ce în ce mai puternici şi mai siguri. Uşor uşor vei avea în faţă din ce în ce mai multe opţiuni. Îţi vei trăi cu adevărat visul. Şi poate vei şi trăi din asta. Sau poate vei fi doar fericit şi pe drumul tău.

Şi asta e tot ce contează.

Facebook comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>