Mini manual de business networking, episodul 1
5th May 2009
Networkingul de business este un concept care începe să prindă din ce în ce mai mult şi în România. Mai ales în contextul actual, networkingul te poate ajuta să îţi găseşti noi clienţi, să creezi parteneriate, să ai acces la informaţie în exclusivitate, într-un cuvânt să ajuţi la dezvoltarea businessului.
Majoritatea antreprenorilor şi oamenilor de afaceri români nu se folosesc de toate resursele disponibile într-un cadru de networking, iar acest lucru îl poţi identifica uşor. Pentru a te folosi eficient de networking, este bine să cunoşti şi să aplici câteva reguli de bază, care vor face de cele mai multe ori diferenţa dintre eşec şi succes.
Rămân uimit cum putem aloca o zi sau jumătate de zi, resurse financiare şi energie, dar nu avem încă 30 de minute pentru a dubla sau a creşte şi mai mult rezultatele obţinute. Astăzi vorbim despre 5 paşi necesari înaintea oricărui eveniment:
1. Ce obiective ai?
Deşi pare logic, majoritatea oamenilor de business nu au stabilite obiective sau aşteptări legate de evenimentele care au şi o componentă de networking. Binenţeles, dacă nu ai obiective clare, este greu să identifici oportunităţi concrete pentru tine. Obiectivele formultate trebuie să fie SMART, spre exemplu: îmi doresc să întâlnesc 20 de persoane, dintre care 5 sunt potenţiali clienţi, 3 sunt potenţiali colaboratori şi prin 2 pot ajunge mai departe la anumiţi clienţi care mă interesează.
Înainte de orice activitate de networking, stabileşte-ţi rapid obiectivele pe care vrei să le atingi.
2. Cine sunt participanţii şi cum poţi să îi ajuţi?
Al doilea pas important este identificarea participanţilor, a domeniilor din care fac parte sau chiar a companiilor pe care le reprezintă. Dacă nu există deja, poţi cere o listă a participanţilor şi a companiilor de la organizatori, majoritatea vor fi dispuşi să o pună la dispoziţie.
După ce ai radiografiat lista şi ai identificat oportunităţile, gândeşte-te cum ai putea să îi ajuţi, ce plus de valoare le poate aduce o colaborare cu tine. Identifică nevoile pe care le au, adaptate perioadei respective prin documentare online, prin ziare de business, cunoştinţe, etc.
3. Cum livrezi un mesaj diferenţiat?
Majoritatea participanţilor nu au un mesaj concret, scurt de prezentare a companiei pe care îl pot livra. Pot vorbi minute sau zeci de minute în şir trasmiţând un volum impresionant de informaţie pe care binenţeles nu o vei reţine.
Este important să ai un mesaj de prezentare sub 60 de secunde care să cuprindă: numele şi eventual funcţia, compania pe care o reprezinţi, ce soluţii şi probleme rezolvaţi şi un mini exemplu al unui client, relevant pentru interlocutorul tău.
În funcţie de fiecare eveniment va trebui să îţi adaptezi mesajul, în funcţie de fiecare interlocutor şi domeniul din care face parte va trebui să îţi adaptezi mesajul. Un truc pe care îl poţi folosi este să îl laşi pe interlocutor să se prezinte primul şi apoi să identifici modul în care puteţi colabora şi să personalizezi mesajul în acest sens.
Foarte important de inclus, este diferenţierea companiei pe care o conduci, beneficiile pe care le aduci şi un mini exemplu practic. Dacă din 20 de persoane întâlnite îmi voi aduce aminte doar de una, vei fi tu aceea?
4. Ce materiale te susţin?
Deşi pare ilogic, am întâlnit suficiente persoane care nu aveau suficiente cărţi de vizită la un eveniment care includea şi networkingul. Am întâlnit şi alte persoane înarmate cu broşuri, cd-uri, mape de prezentare, etc.
Este bine să te poziţionezi undeva la mijloc, cu un set proaspăt de cărţi de vizită şi eventual dacă domeniul te ajută cu un card sau un mic obiect promoţional care te poate face memorabil. Iarăşi, dacă din 20 de persoane întâlnite îmi voi aduce aminte doar de una, vei fi tu aceea?
5. Cum mă înarmez cu o atitudine potrivită?
Majoritatea avem probleme, nemulţumiri sau griji, însă o greşeală fatală este să le cari după tine la un eveniment de networking. Pregăteşte-te cu o atitudine pozitivă(fiecare face acest lucru în mod propriu), încearcă să adaugi şi un strop de umor în prezentarea ta şi mai ales, nu te lăsa intimidat.
Foarte mulţi oameni de business “se feresc” în a prezenta afacerea lor pentru că se gândesc că ar putea părea deplasat şi ar suna în zona unui discurs de vânzare. Nimic mai fals, dacă ai ceva interesant de comunicat toţi te vor asculta şi mai important dacă poţi ajuta o persoană pe care ai întâlnit-o şi îi vei comunica clar acest lucru, va fi interesat să audă mai multe.
Aceştia sunt 5 paşi de bază în pregătirea pentru un eveniment care are şi o componentă de networking. Încă un aspect foarte important este îmbracămintea(respectă codul impus de organizatori) şi adaptarea ta la specificul întâlnirii. Dacă participi la un eveniment dedicat special networkingului, oamenii vor fi mult mai deschişi şi vei transmite mai uşor un mesaj. În schimb dacă participi la un dineu, unde există şi oportunităţi de networking va trebui să fii mai discret.
În următorul articol voi scrie despre cum te comporţi în cadrul evenimentului propriu zis pentru a obţine cât mai multe din participarea ta.
Succes în networking!










5.05.2009 / 9:51 am
Andreea
Mersi de ghid, Ciprian.
As putea adauga ca e bine sa iti stabilesti un obiectiv inainte de intalnire:
a. Sa intalnesti n persoane;
b. Sa dai atatea carti de vizita;
c. Sa faci atatea lead-uri.
Te ajuta si asta.
5.05.2009 / 1:40 pm
Ciprian Gavriliu
@Andreea: nu ai citit punctul 1 cu atenţie
5.05.2009 / 6:49 am
Andreea
Scuze, n-am observat
5.05.2009 / 2:20 pm
Orinal Shop
Dupa parearea mea cel mai important aspect este increderea in sine si de avea o atitudine si o gandire nu numai pozitiva dar care sa te faca sa atingi ceea ce doresti. Intotdeauna, daca iti doresti cu adevarat ceva il vei avea.