Povestea ta

Eşti personajul principal în povestea ta sau ai doar un rol secundar în poveştile altora?

Majoritatea oamenilor își trăiesc zi de zi viețile cu o nefericire de fundal. Ne-am pierdut calea de mult timp, în clasa a doua sau în primul an de liceu. Ne-am vândut visele pe siguranță, o mașină, o casă sau un job de prestigiu, care dă bine.

Euforia de început a trecut și în urmă a rămas doar datoria grea de zi cu zi. Am învățat să trăim o viață care nu are nici un sens pentru noi. Am învățat să facem loc acelui sentiment de melancolie și frustrare, în timp ce simțim că viața trece și murim un pic câte un pic. Am învățat să purtăm măști sofisticate și să mințim rafinat. Dar nu ne dăm seama că ne mințim în primul rând pe noi.

Te naști, te bucuri un pic, suferi și până la urmă mori. Copilăria trece repede și ești aruncat în viața de adult responsabil. Fără nici un manual de instrucțiuni, fără nici o direcție. Și descoperi brusc că nimic nu e așa cum credeai.

Acum ești adult, ce naiba! Așa că ai grijă să fii drăguț, să zâmbești fals, să periezi, să îți petreci timpul în ședințe inutile. Să mulțumești oameni de care nu îți pasă de fapt. Să faci multe lucruri care nu îți aduc nici o satisfacție.

Toate că să poți veni seara acasă, să faci curat, să repari câte una alta, să schimbi 2 vorbe cu cel de lângă tine și să dormi. Și el sau ea e la fel ca tine. Entuziasmul s-a transformat ușurel în datorie, responsabilități, targete și exceluri. Uneori o bere sau un vin mai schimbă situația. Dar gândul la a doua zi tot te sperie.

Și atunci evadăm! Ne uităm cu admirație la poveștile altora. Citim un roman de dragoste. Ne uităm la un film cu eroi. Visăm cu ochii deschiși timp de 15 minute, între ecranul cinemaului și mașina parcată la subsol în mall. Și apoi dăm o cheie, oftăm și revenim la realitatea noastră.

Revenim la realitatea în care banii, shoppingul, cariera, plăcerile reușesc să ne facă fericiți. Dar totuşi… noi suntem nefericiţi! Păi şi ce se întâmplă de fapt? Toate aceste lucruri, sacrificii şi renunţări nu ne fac de fapt fericiți? Atunci de ce ne irosim viață încercând o soluție care nu funcționează? Probabil pentru că e singurul lucru pe care știm să îl facem și pentru că suntem prea bătrâni ca să mai schimbăm ceva. Suntem prea bătrâni ca să fim fericiți. Dar ca să fim nefericiți nu suntem prea bătrâni?

Şi totuşi, mai e ceva de făcut, mai e vreo speranţă?

Probabil că primul pas ar fi să trecem de la poveştile altora la povestea noastră. Să refuzăm politicos rolurile de figuranţi în producții grandioase și să începem să construim ușor ușor, piesă cu piesă, zi cu zi povestea noastră.

Să începem să uităm de sume uriașe, faimă, comparații și să vedem cât de bine ne simțim când facem ceea ce iubim. Să începem să trăim din ce în ce mai mult după principiile noastre. Și atunci nu vom mai avea nevoie să trăim prin poveștile altora. Simțurile noastre se vor trezi vesele și vom trăi din nou cu adevărat. Exact așa cum o face un copil fără griji.

Și atunci vom ști că viața e mai mult decât datorie, responsabilități și facebook.

Facebook comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>