fotografie de Ayel Aheram
Există un fenomen interesant care se manifestă în orice domeniu/industrie/concept nou apărut. De obicei decurge în mai mulţi paşi, după cum urmează:
1. Confuzia iniţială
După un efort al iniţiatorilor, subiectul ajunge în presă. Se alocă rapid 1-2 buzzword, se scriu cât mai multe articole, fie că există relevanţă sau nu. Valul de entuziasm cuprinde pe toată lumea, deşi nu se ştie clar care sunt beneficiile. Cei care cunosc puţine despre subiect se simt inferiori/în urmă şi îşi propun să recupereze prin programe speciale.
2. Apariţia “specialiştilor”
Orice mişcare are la bază câţiva iniţiatori cheie. Unii se menţin pe termen lung în poziţia asta, devenind evanghelişti şi lideri, conduşi de pasiune. Tot ei sunt cei care aduc conceptele iniţiale, rafinează idei, publică materiale, etc. În pasul 2 al procesului, apar “specialiştii”. Cine sunt ei? Sunt oportuniştii care simt potenţialul şi hotărăsc să se poziţioneze ca specialişi în speranţa unei felii de tort obţinute uşor. Încep prin a citi cât mai multe materiale/cărţi/bloguri, însuşindu-şi ideile şi conceptele create de lideri. În etapa următoare încep să creeze conţinut, de regulă folosind metodele din primele 2 categorii de aici. Unii dintre ei reuşesc să convingă diferite companii sau entităţi şi să câştige primii clienţi, care nu ştiu exact ce vor sau ce obţin.
3. Apariţia “experţilor”
“Specialiştii” pot merge în mai multe direcţii. Una dintre ele este renunţatul, pentru a alerga după o nouă provocare, mai cool. Altă direcţie este transformarea în “expert”. Ce este expertul? Expertul este un specialist care a derulat câteva proiecte, puţine la număr, pe care le expune. Le expune generalizând contexte particulare, repetate obsesiv în conferinţe, media, pe blog, etc. În paşii 2 şi 3 mai apare timid încă un personaj, pe care îl vom numi muncitorul. Muncitorul citeşte, studiază, crează proiecte, testează, învaţă. Poate fi bun în a-şi construi brandul personal sau total nepriceput. Are însă o caracteristică dominantă: la început comunică discret, crescând uşor, organic, fără a ieşi în faţă cu tupeu.
4. Nevoia de rezultate
Este punctul cel mai dureros din proces. Beneficiarii îşi dau seama că au nevoie de rezultate. Mai grav, au început să citească, să se documenteze, să adapteze lucrurile la contextul şi nevoile lor. Drept urmare încep să îşi dea seama de tipul de rezultate de care au nevoie şi încep să stabilească obiective. Este un moment dureros pentru “specialişti” şi “experţi”. Cei care produc rezultate şi în etapa asta sunt liderii, care vin cu un istoric în spate sau muncitorii care compensează lipsa de experienţă cu multă muncă, energie şi încercări.
5. Aşezarea şi maturizarea
În pasul final lucrurile încep să se aşeze. Unii dintre “specialişti” şi “experţi” se adaptează, trecând la statutul mai umil de muncitor pentru o perioadă. Cei mai mulţi pier, orientându-se către alte lucruri şi condamnând diverse, de la context, clienţi, guvern, etc. Prestatorii se împart pe nivele, oferind diferite nivele de valoare pentru diferite tipuri de remuneraţii. Este perioada în care apar specialiştii şi experţii veritabili, care se transformă de regulă din muncitori.
Unii dintre muncitori reuşesc chiar să ajungă şi mai departe, la statutul de lideri veritabili, alăturându-se celor care au fost în această categorie privilegiată de la început. Lucrurile se calmează, intră oarecum în rutină şi standarde.
Undeva, cumva, tocmai a apărut un nou fenomen. E nevoie de mai mulţi lideri şi muncitori!
Disclaimer: uneori un muncitor sau un lider, poate porni ca “specialist” sau “expert”. Diferenţa notabilă: se adaugă o cantitate importantă de muncă, pasiune, energie, noroc şi alte calităţi speciale, toate puse deasupra unei noi temelii de principii solide, asumate.
PS: deşi blamată de foarte mulţi, apariţia “specialiştilor” şi a “experţilor” sunt etape normale, care prevestesc îndreptarea spre maturitate a fenomenului.
21 responses
Do you want to comment?
Comments RSS and TrackBack Identifier URI ?
Trackbacks