De ce nu nu concurăm pe .com şi profeţia autodeterminată

photo by cod_gabriel

Acum câteva zile îmi puneam câteva întrebări relativ simple. Între timp au rămas undeva în background şi nu le-am mai luat în considerare. Până ieri, când am mers să vizitez în premieră muzeul satului din Herăstrău. Privind la casele şi construcţiile modeste, gândite la limita funcţionalităţii m-a lovit: ce proiecte măreţe derulate de români cunoaşteţi până la 1900?

Nu neaparat în construcţii, în orice domeniu de activitate. Cu ce putem concura la nivel mondial, în aceeaşi perioadă de timp? Unul dintre cele mai impresionante proiecte pe teritoriul României este podul de peste Dunăre construit de … Apolodor din Damasc. Acum aproape 2000 de ani. Construcţia a durat doar 2 ani: 103 – 105.

Profeţia autodeterminată şi autosabotare

Există un termen foarte interesant în zona psihologie: profeţia autoderminată(este posibil ca termenul să fie uşor diferit). Practic, dacă unul dintre părinţii mei a fost alcoolic, creierul meu, influenţat de fenomenul profeţiei autodeterminată mă va trage automat către aceea zona, în cadrul unui proces inconştient. De multe ori, lucrăm inconştient împotriva noastră, într-un proces de autosabotare. Ne impunem şabloane, limite, ne tăiem oportuniţăţile, ne uităm în direcţia greşită.

Zi de zi ne dăm în cap prin concluzii de mare clasă: suntem o ţară de …, suntem incapabili să, nu avem …, faţă de … suntem mult mai … .

Preluăm şi ducem mai departe o istorie a automulţumirii, a limitelor impuse, a frustărilor create pentru a justifica lipsa dorinţei de a acţiona. Ne lipseşte ceva să concurăm în liga mare, să lovim în status quo şi să ne batem cu mândrie pentru locul unu? Sigur că nu şi avem câteva exemple(puţine cei drept) care pot susţine asta: unu, doi, trei, etc.

Nu avem investitori, nu avem creiere, nu avem tehnologie, nu avem deschidere? Avem de toate şi poate asta e problema: s-a dovedit istoric că mediile cele mai dure dau performeri adevăraţi: Sparta, Genghis Khan, Mafia.

Ce ne trebuie?

Poate mai mult curaj pentru a rupe ritmul. Poate mai multă putere pentru a pune la îndoială când mintea îţi spune că nu o să reuşeşti şi că istoria împotriva ta. Poate simpla îndrăzneală de a încerca.

Şi în mod sigur nu ne lipseşte nimic esenţial. Avem mai multe în noi decât credem. Dacă vrem.

Antreprenoriat, Mai mult, mai bine

August 9th, 2009

7 responses

7 responses


Do you want to comment?

Comments RSS and TrackBack Identifier URI ?

Ciprian Ailioaei

Pe undeva ai dreptate, dar nu e valabil chiar in toate domeniile. Uneori e nevoie si de conditii pentru dezvoltare. Sunt situatii independente de vointa si capacitatile noastre. Voi da un exemplu, de care lumea probabil a aflat din presa. Un tanar sportiv se antreneaza, in Bucuresti, pentru sarituri in apa. Ei, el a obtinut o medalie de argint la un concurs international in conditiile in care antrenamentele lui se desfasoara pe… saltea. Si ca sa raman tot in zona sportiva, sa ne amintim de Olimpiada din Beijing, unde Romania a obtinut doar 4 medalii de aur, mai putine decat un singur sportiv american, care a luat 7 medalii.

Ce incerc sa spun este ca uneori nu e suficienta vointa sau capacitatea intelectuala, fizica sau de orice fel, conteaza destul de mult si mediul in care vrei sa faci performanta si pe cine ai alaturi.

Asta daca ne gandim la nivel de individ. La nivel de societate avem cu siguranta suficiente resurse pentru a obtine rezultate remarcabile, doar ca nu exista interes si daruire.

August 11, 2009 10:53 am

Ciprian Gavriliu

@Ciprian: complet de acord. Sportul este un domeniu care demontează constant teoriile de mai sus şi asta cu resurse clar inferioare faţă de alte ţări.

Totuşi, în multe domenii avem mai mult decât ne-ar trebui pentru a obţine rezultate remarcabile şi totuşi nu o facem.

September 9, 2009 1:19 am

Mihai Alexandru SEREA

@Ciprian G:

Congrats on the article man – it’s really good.

@Ciprian A and Ciprian G:

You’ve both got valid arguments and there’s no point in discussing whether or not one is more accurate than the other.

My take on this is that:
1. There are great things made in Romania, by Romanians in between 105 and 1905, the problem is that we as a nation most likely don’t know about them and that’s the main cause of our inferiority complex.

2. People who chose to make things happen, are usually driven by recognition. Lack of recognition leeds to lack of interest and lack of interest kills all dreams. It kills innovation.

3. In most civilized societies which have contributed to making this world better in some way, if you move a brick 5 centimeters further, and in doing so improve something:
- you get public recognition
- you receive financial compensation
- you get to be part of history books
- you get TV appearances and a book or movie deal

In Romania, there’s nothing you can do, short of finding the cure to cancer that would get such a reaction. Such an encouragement.

So yes, the context does matter. We don’t have an elite. Our true elite is now their elite. And it is so because, we didn’t value it enough while it was still our elite. The best people I know are doing great things at Nissan in Canada, at Microsoft in Denmark, Ireland or the US, taking part in MIT projects in the US, help build brands, products and services in France, Belgium, Germany and the Netherlands.

Are they contributing to the world’s greatness? I think so. Are they doing it in Romania’s name? Definitely no.

But the true question is not what are they doing, but what are you doing?

When was the last time you sat down with somebody and told them they’re great?

When was the last time you’ve invested resources (time if any) in someone other than yourself?

When was the last time you did something great?

December 14, 2009 2:42 pm

Ciprian Gavriliu

@Mihai : great view man, thank you :)

December 14, 2009 2:48 pm

Mihai Alexandru SEREA

@Ciprian: No. Thank you for writing such an inspiring article. Kudos!

M out.

You can get more where that came from, on my blog, or by following me on Twitter.com at @smihaialex

December 14, 2009 2:57 pm



Comment now!