Untitled-1

De ce avem atât de puţine produse web cu succes global în România şi cum putem schimba asta

Foarte mulţi antreprenori români sau firme de servicii IT îşi doresc sau fac pasul către produse proprii. De multe ori însă entuziasmul iniţial se evaporă după primele luni de execuţie. Sunt câteva motive importante pentru care acest lucru se întâmplă:

  1. Dezvoltarea de produse e un proces mult mai complex decât îl poţi anticipa
  2. La nivel de România (şi chiar afară, cu câteva excepţii notabile) nu avem experienţă şi background în această zonă
  3. Piaţa are întotdeauna dreptate – un produs care nu prinde nu poate fi băgat pe gât cu forţa potenţialilor clienţi
  4. Ideile sunt simple, transpunerea lor în produse e un proces lung, complex care implică eforturi susţinute, disciplină, răbdare şi un orgoliu mic
  5. Un business de produs implică capacitatea de face marketing eficient la nivel global, development eficient, User Experience de calitate, product management, susţinere financiară şi mult curaj

În ultimul an am fost implicat prin noua mea agenţie, Triple Magic, în gândirea, planificarea, designul şi dezvoltarea de produse web. A fost o călătorie super intensă care m-a ajutat să învăţ enorm de multe într-un timp scurt. Am avut ocazia să lucrez îndeaproape cu antreprenori şi oameni de produs cu experienţă (gen Neil Patel).

Până la urmă dezvoltarea de produse nu e chiar rocket science. Da, e un model de business tough, cu riscuri, dar rezultatele pot fi extraordinare. Cred că avem capacitatea să învăţăm să construim produse. Atunci vom înţelege că programarea, serviciile şi outsourcingul nu sunt acelaşi lucru cu dezvoltarea de produse de succes. Atunci când vom înţelege că nu prea ştim cum să facem asta şi ar fi bine să învăţăm structura şi baza de la alţii care şi-au rupt deja capul şi au plătit ani buni pentru lecţiile învăţate. Atunci când vom avea curaj să gândim global, să facem marketing pentru SUA, UK sau Japonia, atunci când ne vom asuma 100% ţelul de construi produse globale, cu un impact major.

De asta vă invit la prima mini conferinţă despre produs, din cadrul How To Web. Eu sunt super interesat să îi aud pe Ragnas Sass (cofondator PipeDrive, un produs pe care îl folosesc cu succes), Mark Tolmacs (product manager Ustream) şi Martyn Davies (developer evangelist at Sendgrid EMEA).

Detalii mai multe pe siteul How To Web. Preţul şi condiţiile sunt foarte faine, iar dacă sunteţi interesaţi de lumea produselor web e păcat să rataţi întâlnirea asta.

Ne vedem acolo, să mă salutaţi :) .

Facebook comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>