drumurile

Cea mai importantă decizie pe care o poţi lua în fiecare zi

În fiecare zi ne trezim. În fiecare zi ne pregătim. Şi în fiecare zi luăm cea mai importantă decizie din viaţa noastră. Înaintea ta se deschid două drumuri. Pe cel din stânga îl cunoşti. E drumul sigur. E drumul pe care doamna învăţătoare, părinţii, societatea, iubitul/iubita, bunica, ştirile sau politicianul tău favorit te-au îndemnat mereu să îl alegi. Pe undeva e bine. Ştii măcăr ce urmează. Cunoşti drumul cu fiecare colţ, fiecare detaliu, fiecare frunză. Nu există necunoscute. De bine de rău ştii mereu unde ajungi. Şi e bine, e un sentiment plăcut să vezi că într-o lume cu atâtea crize, probleme şi riscuri tu ajungi mereu la finalul zilei la destinaţie.

Şi totuşi… Undeva simţi că te-ai blocat. Că vrei altceva. Că inima îţi bate pentru o nouă aventură, pentru o emoţie nouă, pentru ceva diferit faţă de ce înghiţi zi de zi. Simţi că vrei să trăieşti, nu doar să supravieţuieşti. Şi în dimineţile alea rare când simţi asta îţi întorci privirea către drumul din dreapta.

Din prima observi diferenţele: în stânga e cu asfalt, ăsta e plin de buruieni şi crengi. În stânga vezi la zeci de kilometri depărtare, până la final. În dreapta nu vezi dincolo de primii doi metri. O ceaţă deasă păstrează misterul ascuns. Inima îţi bate mai tare. Parcă se aud şi ceva sunete. Să fie ăsta un crocodil? Sau un leu? Ce dracu o fi acolo de data asta? Îţi aduci aminte că ai mai luat-o de câteva ori pe acolo. Când erai mai tânăr… E, era altceva atunci. Dar al naibii treabă de fiecare dată când o iei prin dreapta e diferit. Monştrii şi încercările sunt altele mereu.Te afunzi acolo şi eşti singur. În întuneric. Doar tu şi cu demonii tăi. Şi dacă reuşeşti să nu te pişi pe tine şi să fugi repede înapoi de fiecare dată ajungi într-un loc minunat. Un loc în care nu ai mai fost. Unde descoperi lucrul după care sperai de fapt. Un loc unde simţi că trăieşti. Şi parcă ştii cumva că demonii ăia sunt doar în mintea ta. Sau nu mai eşti aşa sigur? A trecut atât de mult timp. Nu cumva era să o încasezi de fapt pe bune? Nu era să mori, să devii falimentar, să distrugi imaginea personală, să pierzi ce ai acumulat în atâţia ani de mers pe drumul din stânga?

Te trezeşti din gândurile tale. Şi te uiţi din nou la drum. Ce dracu a fost în mintea ta? Uite ce bine arată pe stânga. Au aprins şi neoanele, ca să nu te împiedici cât mai ţine un pic întunericul de dimineaţă. A… uite-o măh şi pe Maria. Şi pe Ionel şi pe Georgel. Îţi fac cu mâna. Hai mai repede, îţi zic. Normal că nu o să te duci singur prin întuneric, chiar dacă inima te mai înghesuie din când în când.

Îţi pui pantofii în picioare. Te uiţi încă o dată în oglindă să fii sigur că eşti ok. Îţi iei geanta în mână şi ieşi pe uşă. Fugi alături de prietenii tăi, să îi ajungi din urmă. Ce bine e să fii pe drumul cunoscut!

Şi uite cum mai trece încă o zi. Sau era de fapt un an? Sau o viaţă, se întrebă bătrânul contabil în timp ce privea pe mare la corăbiile care plecau. Întotdeauna îşi dorise să navigheze.

Dar, îşi spuse el în timp ce se întorcea către biroul mic şi plin de acte, la vârsta mea ar fi absurd să mă mai gândesc măcăr la drumul din dreapta.

2 Comments

Leave a Comment
  1. Auzisem o pilda in urma cu multi ani , in fiecare zi luam decizii , si orice decizie am lua putem sa avem regrete , decizia cea mai buna ar fi cea care ti ar lasa regretele cele mai mici .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>