Viaţă

drumurile

Cea mai importantă decizie pe care o poţi lua în fiecare zi

În fiecare zi ne trezim. În fiecare zi ne pregătim. Şi în fiecare zi luăm cea mai importantă decizie din viaţa noastră. Înaintea ta se deschid două drumuri. Pe cel din stânga îl cunoşti. E drumul sigur. E drumul pe care doamna învăţătoare, părinţii, societatea, iubitul/iubita, bunica, ştirile sau politicianul tău favorit te-au îndemnat mereu să îl alegi. Pe undeva e bine. Ştii măcăr ce urmează. Cunoşti drumul cu fiecare colţ, fiecare detaliu, fiecare frunză. Nu există necunoscute. De bine de rău ştii mereu unde ajungi. Şi e bine, e un sentiment plăcut să vezi că într-o lume cu atâtea crize, probleme şi riscuri tu ajungi mereu la finalul zilei la destinaţie.

Şi totuşi… Undeva simţi că te-ai blocat. Că vrei altceva. Că inima îţi bate pentru o nouă aventură, pentru o emoţie nouă, pentru ceva diferit faţă de ce înghiţi zi de zi. Simţi că vrei să trăieşti, nu doar să supravieţuieşti. Şi în dimineţile alea rare când simţi asta îţi întorci privirea către drumul din dreapta.

Continue Reading

purpose

Cum mi-am descoperit după 29 de ani scopul vieţii şi ce am învăţat din asta

Anul trecut, aproape pe vremea asta eram în Monte Carlo cu fratele şi cu vărul meu. Tocmai ieşisem de la o întâlnire de afaceri importantă. Existau şanse foarte mari să ne extindem business-ul de imobiliare în cea mai spectaculoasă piaţă de gen din lume. Simţeam că trăiesc cu adevărat! Am luat hotărârea să venim aici într-o noapte, iar a doua zi am plecat, lăsând firma pe mână managerilor. Simţeam amândoi că asta e, am ajuns unde trebuia. Îmi trăiam pentru prima oară în viaţă scopul: să fac business, la nivel mare!

IMG_0245 (2)în Monte Carlo

Între timp viitorul partener de afaceri nu şi-a mai respectat promisiunile, deşi aveam un plan comun de acţiune aşa că parteneriatul a căzu. În business s-au schimbat mai multe lucruri, în noi s-au schimbat mai multe lucruri şi am decis atât eu cât şi Alex să ieşim din imobiliare şi să vindem firma celui de-al treilea partener. În proces am avut puterea să fiu sincer cu mine şi să accept că intrasem în business în urmă cu doi ani pentru bani.

Pe repede înainte 6 luni (Iulie 2013). Am lansat împreună cu fratele meu WIDE Magazine, o revistă online pe zona de lifestyle care a prins la public. Evenimente, lansări, şedinţe foto, branduri de lux, vedete, monden… Toată lumea din jur era impresionată de această trecere rapidă şi spectaculoasă. Simţeam că am un scop: să arătăm oamenilor lucrurile frumoase care se pot întâmpla şi în România.

În septembrie (2013) coordonam o filmare la Snagov din postura de… regizor. Între timp mi-am dat seama că îmi place, că aş vrea să învăţ mai multe şi m-am înscris la cursuri de regie şi scenaristică la minunatele fete de la Control N. Tocmai luasem decizia să încep să fac filme. Simţeam că mi-am găsit într-un final scopul – să transmit poveşti, emoţii şi noi perspective oamenilor din jur.

1010526_10151727077011095_213880121_n
pe un alt platou de filmare

În octombrie (2013)  mi-am dat seama că vreau ceva mai mulţi bani şi m-am reapucat de design, o pasiune care e în viaţa mea de peste 10 ani timp în care am lucrat sute de proiecte. Lucrurile au mers foarte bine într-un timp scurt, au început să vină şi clienţii şi banii şi eu simţeam că am un scop în viaţă. Să creez din nimic un produs pe care îl vor folosi mii sau milioane de oameni.

În Noiembrie (2013)  am conştientizat că pot aduce mai multă valoare dacă o să îmi construiesc o echipă şi un business pe nişa design pentru startupuri internaţionale.  Lucrurile au început să se lege, am prins câţiva clienţi din Londra şi lucrurile se conturau exact cum mi le imaginasem. Ăsta era de fapt scopul meu! Cum am putut să nu văd asta atâta timp… Era chiar sub nasul meu.

28 Noiembrie 2013 – lucrurile merg grozav, dar eu nu ştiu încă care e de fapt scopul meu…

29 Noiembrie 2013 – am un moment de claritate totală şi conştientizez care este cu adevărat scopul vieţii mele. De data asta ştiu că e pe bune. Tocmai pentru că scopul este total diferit. O să ţi-l spun şi ţie imediat, după ce îţi povestesc drumul meu către el şi principalele obstacole care mi-au stat mereu în cale.

Cele mai mare obstacole în găsirea scopului personal

Am fost măcinat întotdeauna de ideea unui scop personal. Cred că începe pentru majoritatea de atunci când suntem mici. Cumva încercăm să găsim lucrurile la care suntem buni. Lucrurile pe care ni le face plăcere să le facem. Lucrurile care vor schimba lumea. Şi din care vom câştiga mulţi bani. Şi prin care vom ajuta mulţi oameni.

Pentru unii oameni pare să fie foarte simplu – le place sportul, se fac sportivi, excelează, iau medalii, etc. Probabil vă amintiţi că aveaţi colegi în generală sau în liceu care ştiau deja exact ce vor să facă şi erau şi foarte buni la asta. Şi eram cu toţii, noi restul care pluteam în derivă un pic invidioşi. Şmecheria e că ne întâlnim după 10, 15 sau 20 de ani cu oamenii ăia. Şi vedem că sunt mai derutaţi decât noi… Şi deodată problema scopului pare şi mai încurcată şi imposibil de rezolvat. Sau un prieten îşi deschide un business. Şi îi merge, totul e minunat, şi-a găsit scopul. Şi îl vezi după un an că e în derivă, nu ştie de fapt pe ce drum să o apuce, ce să facă, care e scopul lui de fapt!

Eu am încercat mereu să îmi găsesc scopul în activităţi, lucruri sau locuri. De asta am încercat foarte multe la viaţa mea. Am scris despre asta pe aici. Etapa de la 20 la 30 m-a dus în foarte multe domenii, business-uri, proiecte, colaborări. Am schimbat pasiuni, industrii, parteneri, ţări. Am căutat fizic şi geografic. Am plecat anul trecut la Monte Carlo, să rezolv problema de la sursă. Să găsesc Sfântul Graal. Şi ştiţi care e treaba cea mai nasoală? Că în Monte Carlo nu îţi găseşti scopul… Sunt doar maşini scumpe, clădiri spectaculoase, magazine de lux şi multe iahturi… Păi dacă nici acolo nu rezolvăm, ce speranţă să mai avem în Bucureşti, printre câini vagabonzi? Sau doamne fereşte, în Hârlău de exemplu?

După ce a trecut euforia iniţială, m-am întors din Monte Carlo cu o mini depresie. Iar cauza nu era aia pe care o credeţi. Nu era de vină faptul că ne-am întors în România, că se întâmplaseră mai multe lucruri în business cât noi am fost absenţi şi nici măcar nu era de vină faptul că ne-am întors în Bucureştiul cu blocuri gri, câini şi mahalele. De fapt simţeam pe undeva că acel gol, acea lipsă a scopului o să rămână acolo chiar dacă ne iese businessul în Monaco şi în alte 10 ţări. Cum am trecut peste momentul ăsta? M-am mutat cu Alex în Verona, în Italia, să fim într-un oraş şi o ţară care merită şi care e mai aproape de Vest, unde urma să ne găsim scopul… Cred că v-aţi prins deja că nu a funcţionat nici asta.

În 2013 am început să mă simt ca un dependent la care nu mai e de ajuns o singură doză. Lipsa scopului mă bântuia… Aşa că am început să încerc şi mai multe lucruri şi activităţi. Iar perioada de satisfacţie s-a redus şi ea de la ani sau luni la câteva zile. Practic nimeni sau nimic nu mai putea să mă păcălească că am un scop. Intrasem într-o zonă periculoasă.

Cum mi-am găsit scopul în viaţă

Pe 28 Noiembrie 2013 mi-am pus pentru prima oară nişte întrebări contraintuitive, la care nu mă mai gândisem niciodată. De exemplu, m-am întrebat: dacă scopul vieţii nu e de fapt ceva mare? Dacă mi-am trăit deja scopul vieţii în  tot acest timp? Întrebările astea m-au scos din zona de confort şi au lovit direct în reperele mele legate de scop. Totuşi, în acelaşi timp am început să mă simt împăcat şi mai liniştit ca niciodată. Ştiam că undeva, cumva, sunt foarte aproape.

Pe 29 Noiembrie scopul mi-a venit în minte, la fel de natural şi uşor ca atunci când cureţi o portocală (excepţiile nu se pun). Sunteţi pregătiţi?

Scopul meu în viaţă este să fac ce îmi place, să servesc oamenii prin asta şi să mă simt bine!

Când l-am primit, a fost un moment de bucurie şi pace totală. Şi am înţeles de fapt cât de adevărat, mare şi complet este! Dar în acelaşi timp, ştiam că probabil mulţi ar trece ceva aşa mărunt cu vederea în timp ce ar căuta lucrurile cu adevărat importante. Şi tot atunci am înţeles că principalul blocaj în descoperirea şi trăirea scopului este percepţia eronată pe care o avem despre el. Câteva credinţe comune:

  • Scopul trebuie să fie măreţ! Fie că e vorba de mulţi bani, multe ong-uri, medalia de aur la olimpiadă, sau să fii persoana care scoate singură Africa din sărăcie şi apatie, majoritatea visăm la un scop de calibru.
  • Scopul înseamnă un singur lucru! Păi dacă am zis design, sau zidărie, muzică, programare, business, comerţ, etc., aia e! Trebuie să găsesc acea activitate şi apoi să rămân doar cu ea, pentru totdeauna, să îmi rezolve toate problemele şi să îmi satisfacă toate dorinţele.
  • Nu sunt pregătit să îmi trăiesc scopul. Ştiţi cum e, întâi să termin liceul, facultatea, colegiul, MBA-ul, să mă mărit, să mă mut în Anglia, să facem şi noi o casă, un business, să îmi ajut părinţii întâi
  • Pentru mine nu se poate. Dacă nu eşti în Anglia, nu câştigi un milion de euro pe an, nu te-ai născut cu potenţialul genetic a lui Usain Bolt, nu merge şi gata!
  • Scopul este unul singur şi va rămâne acelaşi pentru tot restul vieţii
  • Scopul e de fapt chestia aia care îmi rezolvă toate problemele. Scopul nu o să îţi ducă maşina la revizie nici nu o să îţi gătească cina, din nefericire. Credinţa asta apare când confundăm scopul cu ce avem de făcut, o să povestesc mai jos cum a fost la mine.

Cum am ajuns totuşi la scopul meu?

Am început să fiu atent la ce îmi place. Asta după foarte mulţi ani. Recunosc că nu am ajuns prin calea înţelepciunii, pe calea rapidă. Am ajuns încercând extrem de multe lucruri. Am ajuns după ce mi-am luat foarte multe buşaiuri şi ciocane în piept. Ca şi cum ai fi într-o ţară exotică, primeşti un platou cu zeci de mâncăruri ciudate şi ca să ajungi la aia care îţi place eşti nevoit să încerci încă 39 de feluri care nu îţi plac. Chestia mai dură în cazul meu este că am ajuns destul de repede la ce îmi plăcea, la scop adică. Numai că am zis că nu are cum să fie atât de simplu şi de uşor, aşa că m-am întors şi am mai orbecăit câţiva ani buni, m-am întors a doua oară şi am plecat iar…

Ce contează pentru tine de fapt?

Un element cheie în scopul meu e starea de bine. Când te simţi bine, te simţi bine şi e extraordinar! Mi-am dat seamă că îmi place să lucrez cu oamenii şi de fiecare dată când îi servesc mă simt bine. Mi-am dat seama că îmi place foarte mult să fac acele activităţi care îmi plac foarte mult.

Şi apoi am conştientizat SECRETUL: scara la care desfăşori o activitate, locul unde o desfăşori şi pentru cine o desfăşori nu contează atât de mult. Cu alte cuvinte, s-ar putea să mă simt extraordinar să fac un mic proiect de suflet în Hârlău, pentru o doamna pensionară. La fel de bine sau poate chiar mai bine decât să fac un proiect cu o echipă internaţională, cu maşini, elicoptere şi un buget de 1.000.000 ori mai mare, în Monte Carlo :) . Şmecheria e că a trebuit să ajung la Monte Carlo, ca să văd că esenţa nu ţine de loc, lucruri, obiecte exterioare.

Am auzit într-un interviu cu Marcel Iureş o poveste genială: într-un regat s-a dat startul la o cursă pentru găsirea sfântului GRAAL. Toţi cavalerii şi-au făcut suite mari, au investit, au plecat cu alai, cu cai puternici, peste mări şi ţări. În timpul ăsta, un nebun a rămas la curte şi a început să caute prin sala în care era deja. Şi îl întreabă regele: ce faci mă aici? Nebunul: caut şi eu GRAALUL. Păi cum să îl cauţi măh aici? Păi ce, nu e suficient de departe?

Acum că mi-am găsit scopul oare am scăpat de toate “problemele”?

O altă credinţă ciudată pe care mi-am eliminat-o când am descoperit scopul a fost cea legată de punctul unic de rezolvare a tuturor situaţiilor. Pe scurt, căutăm acea pastilă minune care să ne rezolve toate problemele. Numai că asta e o utopie. Dacă ai mai mult cu 5 kile şi câştigi prea puţini bani, când vei începe să câştigi bani asta îţi va rezolva situaţia banilor. Pentru partea cu greutatea sunt alte soluţii şi e bine să faci alte acţiuni. Similar am văzut asta şi în business: dacă ai marketing bun nu înseamnă că ţi-ai rezolvat situaţia la contabilitate. Sau dacă eşti pe Facebook nu înseamnă că nu e bine să ai şi site. Ce e mai important până la urmă: să bei sau să mănânci? Ambele.

Scopul îţi dă o linie directoare, însă vor fi multe activităţi de făcut, lucruri de învăţat, experienţe de trăit. Viaţa merge mai departe, nu se termină când ţi-ai găsit scopul. Tot legat de asta am înţeles că s-ar putea să fiu într-o zi pe pârtie, în altă zi să fac design, în altă zi să conduc o echipă pe platoul de filmare iar în altă zi să îl ajut pe tata să îşi taie un salcâm care a crescut prea mult. Şi în fiecare din aceste zile eu să îmi trăiesc de fapt scopul.

Sper că mica mea descoperire te-a inspirat sau te-a liniştit. În final, e foarte ok să nu ai un scop. Chiar dacă ai 60 de ani. Lipsa scopului e de fapt un scop în sine…

1456749_10152070007586095_2135467295_n
la tăiat de salcâmi

We shall not cease from exploration, and the end of all our exploring will be to arrive where we started and know the place for the first time.
T. S. Eliot

fotografia cu balonul e realizată de  Lukasz Gladki

The boat

What’s the real motivation behind what you do?

Articol preluat de pe blogul meu în engleză,  unde scriu lucruri mai personale.

Most of my life I felt the urge to do things. So I did. A lot of them. Talks, extreme skating, trips, associations, relationships, projects, businesses, radio shows, public speaking, events, conferences, gatherings, meetings, blogs, writing, starting a book, again projects, etc. And this went on and on until something happened. An unexpected event. An event that manifested both on exterior world and inside me at the same time. I realized that a lot of things that I did brought me and others a lot of unhappiness.

So I stopped for a moment. I laid back, looked at things with fresh view and decided to do less and focus on the essentials. I started to let go of things. Two years later, with a lot less on my agenda and my life, another event emerged. And I realized that a lot of things that I did brought me and others a lot of unhappiness. First, I was confused and frustrated. Then, I tried to understand what really happened. And yet again, I discovered at the root of everything a compulsive urge to do things, to achieve, to do and to be more.

Then, soon after that, I received in presence a powerfull question: what happens if you extract EGO from everything? The Ego with its countless manifested forms and feelings: vanity, pride, anger, frustration, lack, seduction, need,  separation, competition, grief, boredom, sadness, lust, fear. What’s left there? I was shocked to realize that my crowded agenda, most of the projects I was anxious to do, the people I wanted to meet, etc, disapperead in a second. I also knew in an instant that all the things that brought me and others suffering I started from Ego.

What was left were just some simple, essential, joyful things that I was always aligned with. The things you feel with your whole being, the things that always bring you joy, enthusiasm and happiness. The true things that really matter to you.

I deeply realised, like so many others, that behind everything we do hide two main motivations: one is Ego (or fear), and the other one is Love*. Everything I did from Ego was hard to acomplish, artificial, stressful, shallow. And always, in the end the result was unhappiness for everyone. Even if you do millions or billions of dollars this way, you pay too big of a price to really enjoy it.

Everything I did from Love was worthy, meaningful, organic, joyfull and enriching for everybody. It’s a true success, no matter the scale.

How do you recognize when you do something from Love? Ask yourself some simple questions: if there’s no prize involved, no one there to watch, no final destination, no money, I would still do it?

For me, even the Ego is still in the zone trying to trick me, I know I can’t do anything coming from this motivation. It’s not the right way. I know that I will suffer and I will bring suffering to others. And a lot of time, resources and energy that could bring something wonderfull in this world will be wasted.

So, Love is the only answer from now on. I’m enthusiastic that  for the first time of my life I have the chance to live an entire year like this. I don’t know how it would be like and I’m a little scared to let go of control entirely. But I’m sure it will be amazing for me and a lot of people around me.

Let the magic happen!

Love* – love for everyone, love for what you do, love for the flow of actions, love for the road instead of destination, love for…

532511340_1c6c994af8_b

Libertatea vine atunci când eşti dispus să dai drumul

Monkey trap = A trap to capture various monkeys used around the world which consists of a staked container with a hole cut into it just wide enough for a monkey to stick it’s empty hand into. The container is baited with something attractive to the monkey. Monkey reaches for bait and then will not release the bait and cannot pull it’s hand out of the trap with bait in hand. It is then captured. via

Am avut nevoie de 27 de ani ca să învăț să dau drumul și să renunț. Sunt bucuros că am reușit să învăț lecția atât de devreme. Spre diferență de planurile complexe din anii anteriori, lucrurile au devenit foarte simple. Mă eliberez de măștile pe care învățăm să le punem de mici, voi fi și voi atrage, fără să mai urmăresc sau să țin obsesiv lucrurile care îmi limitează libertatea.

Just be.

Relaxează-te şi fugi…

În ultimii 2 ani am învăţat multe lecţii importante. Una dintre ele este să nu îţi forţezi corpul şi mintea chiar dacă simţi că “duci”. La un moment dat oboseala fizică, psihică şi energetică se acumulează, iar perioada de revenire este mult mai mare decât ai salvat prin sforţări extreme iniţiale.

Vorbeam anul trecut cu 2 prieteni, în perioada de maximă efervescenţă şi 14 ore de muncă pe zi şi îmi spuneau că mai mult de 1 an nu poţi duce în ritmul ăsta. Le-am dat dreptate mai târziu. Uneori e bine să te rupi, să nu te consideri centrul universului şi să îţi iei ceva timp pentru tine. Vacanţe plăcute!


Ps: nu am avut Internet(de fapt nu am dorit să am), dar am scris posturile zilnice, care vin din urmă. Grecia e o inspiraţie excelentă inclusiv pe zona de marketing.