sursa foto

Împreună cu partenerii de la EXEC EDU pregătesc săptămâna asta (joi și vineri) un curs despre Social Media. Voi pune accent pe partea practică, pe cum poți folosi mediile sociale pentru a genera sau pentru a susține vânzările într-o companie. Pentru că, la sfârșitul zilei tot ceea ce contează e cât ai reușit să ajuți și să crești vânzările (în orice formă).

Vom vorbi despre anatomia comunităților, despre cum creezi o audiență interesată și care sunt ingredientele care atrag și mențin fani pasionați, activi. Asta pe lângă strategia de conținut, tips & tricks, indicatori de performanță, planuri de acțiune și alte subiecte cheie.

Toți participanții vor primi și un suport de curs + câteva instrumente practice pentru organizarea activății în Social Media. La care se adaugă rezolvarea la multe din provocările cu care veniți la curs. Deși intră în zona de consultanță (care are cu totul alte tarife și condiții), în procesul de interacțiune includ de fiecare dată și soluții punctuale la problemele/provocările cu care vin cursanții.

Pe scurt, vom avea un curs interactiv, axat 50%  pe partea flashy-emoțională și 50% pe structură, cifre, procese & proceduri – ingredientele care lipsesc pentru a avea rezultate sustenabile pe termen lung.

Vă aștept la curs, găsiți aici o descriere detaliată și formularul de înscriere: prezentare curs EXEC EDU.

PS: dacă la finalul celor 2 zile consideri că nu ai primit suficientă valoare, idei și soluții concrete la provocările tale, îți returnez contravaloarea taxei de înscriere. Așadar ai riscuri zero pentru investiția în curs. Ne vedem joi!

Perspectiva mea.

De câteva zile s-a lansat Google+ un proiect care e destinat să acopere un gol important în portofoliul big G: rețelele sociale. Eu sunt fan declarat de la primul film de prezentare ale produsului. Are un potențial foarte mare și poate lovi puternic în Facebook, într-un moment sensibil pentru ei.

Cum văd eu serviciul pe scurt: Facebook + Twitter + FourSquare, cu opțiuni organizate să aibă sens + iluzia de privacy + sistem deschis + o experiență construită deasupra experienței de navigare pe web și a vieții offline = Google+ .

Anatomia Google+

Acum câteva luni vorbeam cu mai mulți oameni din online despre necesitatea unui Social CRM simplu de folosit, în care să îmi pot organiza ușor categoriile de contacte. De curând povesteam pe blog despre fenomenul petrecerilor colaborative. Majoritatea oamenilor s-au uitat ciudat la mine, când le-am povestit inițial. Google+ atacă ambele idei, prin Circles și Hangouts.

Pe scurt, îți organizezi contactele în Cercuri de interese, comunici segmentat către cercuri și urmărești ceea ce publică fiecare. Hangouts sunt camere de chat instant, pe care le inițiezi împreună cu prietenii (text + video + activități comune cum ar fi redarea clipurilor de pe Youtube).

Deși Google+ are o interfață inspirată masiv din Facebook, anatomia rețelei mi se pare diferită. Google+ e un strat (layer) suplimentar, construit peste experiența de navigare, peste modul în care folosești și integrezi Internetul în viața ta. Facebook este o destinație, Google+ e un tovarăș de drum. Delimitările între diferitele categorii de contacte sunt mult mai evidente decât pe Facebook. Mulți au criticat faptul că e “sec”, fără multe opțiuni și “features”. Cred că au ales inteligent să îl lanseze cât mai simplu și să construiască pe direcțiile care prind cel mai bine, după o analiză continuă.

Momentul lansării

FB se pregăteau de un IPO de 100 de miliarde de $ în condițiile în care veniturile lor pe 2011 sunt estimate la 4 miliarde! O evaluare de 25 de ori mai mare față de CA. În condițiile lansării Google+, oferta publică inițială a Facebook arată mult mai rău. Google+ vine pe un trend negativ al Facebook. Controversele legate de privacy, utilizatorii care părăsesc sistemul în țările cu penetrare mare, faptul că nu au scos nici un update însemnat în ultima vreme (sistemul de mesaje e anii 2000) sunt buturugi pe traseul ascendent. În plus majoritatea oamenilor normali, care au o rețea de 100 – 250 de contacte au început să piardă din entuziasm. După primele 3-6 luni de descoperiri, de încercări, de spionat, de poke-uit, oamenii încep să se plictisească. Facebook e o activitate de birou (de omorât plictiseala) și nu de timp liber (comparați activitatea din timpul săptămânii cu cea din weekend).

În plus, media a slăvit Facebook mai bine de 3 ani în mod obsesiv. Google+ ar putea fi noua senzație pentru presă. În același timp conflictul dintre cei 2 giganți e noul: Apple vs Microsoft, Mercedes vs. BMW, Brusli vs. Vandam, etc. Pierderea titulaturii de “The Social Network” poate fi o lovitură uriașă, suficientă cât să aducă probleme mai mari. FB nu e încă un business solid, iar investitorii, partenerii, prietenii de circumstanță, etc. pot fi influențați masiv de presă și microtrenduri negative.

Google+ a atacat frontal, profitând de momentul de degringoladă și are șanse mari să spargă frontul, să ia o nișă bună de piață și să continue atacul din interiorul liniilor inamice.

Google+ și Facebook în business

Facebook are 2 direcții importante de monetizare: publicitate și entainterment. Publicitatea este principalul pilon de monetizare și unul în care e cel mai vulnerabil. Google domină în momentul de față publicitatea online la nivel mondial, are vechime, are experiență, are produse solide și o tehnologie solidă (sunt peste 3 ani de când a cumpărat și integrat Double Click). Mai nou au început să sară agenții de media și să negocieze direct cu clienții corporate pe dealuri foarte mari.

Un război de uzură pe zona de advertising online e o veste proastă pentru Facebook. Rămas fără banii din investiții inițiale, cu un IPO sub așteptări, FB ar putea fi silit să restrângă zona pe care activează și să se concentreze pentru a rămâne în cărți.

Google poate  și va integra + cu motorul de căutare, unind 2 mari zone de interes pentru advertiseri: crearea cererii (social + recomandări) și  partea de conversie odată ce cumpărătorul e în “research” sau “buying mode”. Orice corporație visează și rostește pe de rost conceptele: integrare, consolidare, centralizare.

În condițiile unui război de uzură, ce ar însemna pentru Facebook o creștere a veniturilor cu 50% față de anul precedent spre 6 miliarde? În condițiile în care evaluarea în anul precedent e la 100 miliarde?

Viitorul Google+ și Facebook

Cred că Google+ are o șansă importantă să oprească creșterea Facebook, să le producă pagube însemnate și să îi oblige să se focuseze. Ceea ce nu e neaparat rău, dar e departe de viziunea lui Zuckerberg și a investitorilor. Cred că Facebook va fi silit să se orienteze către zona de entainterment. Asta dacă nu vine cu o modificare majoră în sistem, care să retrezească pasiunea utilizatorilor.

Google+ ramâne în zonă pentru o vreme. Și are o șansă puternică să înghesuiască Facebook într-un colț și să îl oblige să se limiteze.

Fiecare brand sau companie urmărește să creeze relații pe termen lung, în care fiecare parte e mulțumită. Poveștile seduc, la fel de bine ca escapadele nebunești, un pahar de vin special sau declarațiile provocatoare. Însă, după tumultul inițial, mai apar diverse nevoi: cine spală vasele, cine stă cu copilul, cine are grijă când stai țintuit de o gripă la pat? În traducere pentru consumatori: cine îmi dă informații utile, cine îmi rezolvă o problemă de service, cum se comportă oamenii de la frontdesk?

În rețelele sociale și pe Internet, brandul trebuie să fie undeva între amant și soț: seducător, întotdeauna cu o poveste care să te inspire, proaspăt dar și de încredere, solid, prezent când ai nevoie de el. Iar asta se obține prin oameni dedicați și conținut de valoare, care să nu fie doar în zona de divertisment (vezi aici câteva idei). Unele branduri se potrivesc foarte bine cu ideea de distracție, relaxare divertisment, dar cele mai multe dintre ele trebuie să ofere și altceva. De exemplu de la banca mea, aș dori materiale care să ma ajute să mă planific financiar mai bine, instrumente pentru managementul afacerii, sfaturi și idei de la specialiști, emisiuni în format video. Pentru divertisment am deja câteva surse specializate, care se pricep mult mai bine la asta. Brandurile trebuie să ia în considerare și “digital storyhelping” pe lângă digital storytelling.

Ce am spus mai sus, alte idei și soluții practice găsiți în prezentarea de mai jos de la Marketing 24/7. Împreună cu un mic experiment în Social Media, derulat pe contul meu de Facebook care a implicat brandul Vodafone.

Luni, 6 Iunie l-am avut invitat pe Călin Biriș, crocodilul de marketing de la Trilulilu, într-o ediție Online Shift despre video. Am cuprins multe idei din jurul fenomenului video și am adus și exemple practice. Câteva din lucrurile pe care le poți afla din podcastul de mai jos:

• cum poți afla dacă informația în format video este mai potrivită decât textul sau imaginea în anumite contexte
• cine poate realiza materiale video și care sunt primele sfaturi dacă te apuci de asta
• cum afli care sunt subiectele pe care merită să le expui prin video pentru a crește vânzările
• cum poți să îți promovezi clipurile o dată ce le-ai creat

Dacă încă ești neîncrezător că poți folosi video pentru brandul sau business-ul tău, am un exemplu care îmi place mult. PWC, fosta Price Waterhouse Coopers, unul dintre BIG 4 folosește masiv tehnologia asta pentru a comunica mai bine. Când funcționează în domeniul financiar, găsești cu siguranță modalități creative să îți aducă și ție rezultate. La final te las cu 2 clipuri realizate pentru unul dintre clienții mei, Magic Lakes, care au funcționat foarte bine.

Tu crezi în video? Ai început să îl folosești deja?

Îmi plac discuțiile despre influențatori. Dacă nu știți, influențatorii sunt acei membri ai unei comunități care au o putere mare de influențare asupra restului comunității. Sunt multe teorii aici, una dintre cele mai cunoscute îi aparține lui Malcom Gladwell (Tipping Point) dar mai puteți găsi detalii și la Seth Godin (Unleashing the Idea Virus) sau în fimul de la sfârșitul articolului.

Câteva dintre caracteristicile de bază ale unui influențator: are notorietate (poate fi privit ca expert), credibilitate, putere de convingere, are opinii proprii și e a apreciat. Asocierea unui brand (sau produs, serviciu) cu unul sau mai mulți influențatori poate fi o decizie foarte bună, dacă ținem cont de psihologia vânzării. Pe scurt, când vrem să facem o vânzare realizăm un lucru mult mai complex: producem o schimbare de comportament. Dacă schimbarea propusă este validată social de persoane în care avem încredere, este mult mai ușor să o acceptăm. Pare o alegere mai sigură, iar una dintre cele mai mari frici inconștiente ale oamenilor este să aleagă greșit și să piardă. Câteva dintre motivele din spatele fenomenului le găsiți aici.

Până aici lucrurile sunt simple. Sunt însă 2 întrebări care stârnesc controverse: a). Cum arată un influențator? și b). Trebuie să fiu “expert” ca să influențez? (răspunsul la a 2-a într-un post viitor)

Îmi plac discuțiile despre influențatori. Îmi place să aud: da, sunt 5000 de oameni pe Twitter, dar toți sunt influențatori puternici! În rețelele sociale sunt influențatorii! Profilul lor: tineri, cel puțin o facultate terminată, cu venituri peste medie, activi, etc.! Dacă tragem linie rapid, cam toți influențatorii ăștia sunt reprezentanți ai generației Lipscani (e un termen inventat de mine, care cuprinde fenomenul socio-economic care se întâmplă azi pe străzile din centrul capitalei).

Cum ar fi însă dacă am avea câteva profile de genul:

• pensionară, venituri 5 milioane, fan telenovele, doar liceul terminat, o gură mare (influențator pentru brandurile de orez și ulei)
• meșter, 60 de ani, 8 clase terminate, 2 milioane venituri declarate, fan semințe – bere – fotbal, alpha dog (influențator pentru materiale de construcții)
• fost licean exmatriculat, 18 ani, 1 – 10 milioane venituri, probleme cu furia (influențator pentru țigări)

Am observat o reticență grozavă față de datele pragmatice, din piață, dacă ele nu corespund cu realitatea. Vai dragă, dar consumatorii noștri sunt toți din generația Lipscani. Au iphoane și merg cel puțin o dată pe an la Paris sau la Londra. Cum să vindem noi … către … ? E un fenomen ușor de înțeles, dar care e nesănătos. Cum mai spuneam, România e o țară sărăcă cu unele caracteristici pe care am vrea să nu le credem. Să nu le vedem. Să nu le auzim. Dar ele există, sunt aici și fac parte din viața de zi cu zi.

Nu e nimic rușinos să spui că ai în publicul țintă pensionari sau oameni care nu au terminat liceul. Nu e nimic rușinos în a realiza un schimb comercial, către oameni care au o nevoie concretă și sunt dispuși să plătească pentru ea cu bani reali. E însă periculos să te ascunzi cu capul în nisip. Să discuți pe canapeaua de la IKEA la o bere cu nume ciudat despre ce își dorește un muncitor care trăiește la etajul 7 într-un bloc din Berceni. Și să îi livrezi ceva cool, plecând de la niște presupuneri. Bucureștiul nu e Lipscani sau Dorobanți, iar România nu e București!

Cred în influențatori, cred în influența. Însă cei care o pot exercita nu sunt neaparat absolvenți de MBA care conduc Mercedesuri. La fel cum nici Bucureștiul nu e neaparat Parisul. Și e ok să fie așa!

INFLUENCERS FULL VERSION from R+I creative on Vimeo.

Am vizitat astăzi câteva magazine de mobilă. Printre ele a fost și IKEA. Când trec de obicei pe lângă parcarea IKEA și văd aglomerația, mașinile, cărucioarele, mamele care își grăbesc copii mă gândesc la consum. La consum și consumerism. Azi am corelat gândul despre consum cu ultimele articole din presa economică și de la analiști. Printre cele mai bizare declarații pe care le-am citit era una în genul: “…nu se poate face nimic fără relansarea consumului, iar pentru relansarea consumului e nevoie de curaj!”.
Mi-a adus aminte de unele declarații din industria de publicitate de acum 2 ani: criza a dus publicitatea de la nivelul de acum 10 ani!

Un fel de a spune: ce nasol cu inundațiile care au ras jumătate din țară, mi-au omorât crizantemele! Bucureștiul și câteva din marile orașe fac parte dintr-o altă dimensiune. Se câștigă mai bine, sunt mulți tineri bine îmbrăcați, cu iphone/android/tabletă, se fac excursii în străinătate de câteva ori pe an, se merge în cluburi scumpe, începe să răsară firav inițiative în rândul serviciilor. Pe lângă dimensiunea asta e realitatea de care te lovești când circuli cu mașina câteva sute de kilometri prin România. Când intri în câteva sate, sau orașe mai mici și când stai de vorbă cu oamenii. Care îți vor spune niște lucruri pe care nu vrei să le auzi și care îți schimbă optica construită în sălile de conferință.

România este o țară săracă. Nu e nimic rușinos sau dizgrațios aici și nu e o informație pe care trebuie să o ascundem. Important e ce facem de la acest punct încolo. De ce nu se relansează consumul? Pentru că sunt salarii mici, nu există economii și însăși creditarea nu poate să asigure un volum suficient? Pentru că nu producem suficientă valoare adăugată în momentul de față pentru a genera un nivel al câștigurilor mai mare? Pentru că problemele multor dintre români sunt ce vor pune pe masă, cum își vor cumpăra haine și cum își pot renova una din cele 3 camere în următorii 2 ani? Pentru că în demersul capitalismului, România nu a trecut încă de primul pas, acumularea de capital? Pentru că economia românească e ținută de companiile străine? Pentru că în momentul de față nu suntem mai mult de o colonie economică?

Să te întrebi de ce nu se bagă mai mulți bani în media sau de ce nu se relansează consumul sunt întrebările unei aristocrații care a pierdut contactul cu realitate. Sunt întrebările legate de recoltă ale boiernașului afemeiat care aruncase jumătate de sat într-o noapte la zaruri într-un salon decadent din Paris. Și care nu ar fi putut să găsească o soluție coerentă, construită din realitatea și provocările bordeienilor.

România nu are perspective economice pentru următorii 15 ani. După scenariul care jucăm acum, nu avem perspective. Bani aruncați de instituțiile financiare în piață pentru a-i multiplica, investițiile speculative, agricultura la hei rup, eforturi fără sisteme și tehnologie, nu au unde să ne ducă. Eventual ne vom permite ceva mai multe pentru că prețurile scad impusionate de fenomenul China & Co. Și ne vom minți că o ducem mai bine. Și câțiva manageri și oameni de business vor da interviuri pline de duh despre cum să dezvolți o afacere în România prin talentul de lider.

Adam Smith a scris acum vreo 400 de ani Avuția Națiunilor, cartea care e considerată temelia economiei. Smith spunea că există 2 metode pentru a crește avuția unei țări: a. să consume cât mai mult din ceea ce produce și să realizeze intense schimburi economice interne și b. să exporte mai mult decât importă. România nu face nici unul din lucrurile astea în momentul de față. Și nici nu are vreun plan să se apuce serios de ele.

Ar fi frumos să ne arucăm cu niște apă pe față, să tragem aer în piept și să acceptăm ce suntem și unde e România acum. După care să ne apucăm să construim ceva, cărămidă cu cărămidă. Să construim o țară, să construim o economie. Iar răspunsurile la întrebarea de ce nu crește consumul, sau de ce scad investițiile în publicitate vor veni de la sine.

Hai să nu mai plângem după crizanteme!

sursa foto

Am aruncat afirmația asta pe masă la o întâlnire. Binențeles, nivelul energetic și de iritare din sală a crescut instant. Am primit rapid câteva zeci de motive pentru care sunt pe lângă și mă înșel. Am dezbătut puțin, după care am coborât ușor ritmul. Jucam periculos, atacând un subiect tabu.

După câteva săptămâni Amazon aruncă o grenadă în Guardian UK: vânzările de carte digitală au depășit pentru prima dată cărțile clasice paperback. S-a întâmplat în ultima parte a anului 2010 în USA. Articolul complet îl găsiți aici. Vânzările de cărți electronice în USA au reprezentat 9% din volumele totale de cărți în 2010. Dacă ne uităm la cifra în sine nu pare mare lucru, dar dacă analizăm în context, rezultatul este exploziv. În 2008, felia cărților digitale era de 1.19%!

Pariul meu: într-un orizont de 5-10 ani(depinde de țară și context) cărțile de hârtie vor dispărea. Când spun că vor dispărea mă refer la un procent foarte mic din totalul volumului de cărți. Pentru un trend care se încadrează într-un orizont de 10 ani, impactul e comparabil cu dispariția.

Și totuși de ce se va întâmpla lucrul ăsta? De ce o carte tipărită, mirosind frumos a hârtie, o carte care îți transmite sentimentul grozav de descoperire când îi dezlipești primele pagini va avea mai puține șanse decât un pachet diabolic de biți? În mare parte pentru că oamenii vor vota asta, chiar dacă în aparență susțin altceva. Hârtia va avea de suferit din rațiuni practice și economice.

În primul rând, editurile și distribuitorii(cei foarte puțini care vor rămâne) vor putea opera cu marje mai mari de profit în momentul în care renunță la tipărire. Dispar costurile de tipar, de transport, logistică, de depozitare și așa mai departe. O consecință firească a procesului vor fi mișcările de consolidare în rândul editurilor și a distribuitorilor. Editurile vor deveni distribuitori, printr-o integrare foarte facilă în aval, iar distribuitorii pot deveni și edituri prin integrarea în amonte. Seth Godin vorbește de asta de ceva vreme și a pus-o și în practică printr-un parteneriat cu Amazon pentru Domino Project.

Pentru editurile și distribuitorii care se vor adapta va fi o oportunitate grozavă, un moment extraordinar pentru istorie și business.

Aha! Deci nenorociții ăștia de mai sus sunt motivul pentru care nu îmi voi mai savura o carte cu coperți groase, la umbra unui cireș, mirosind iarba tăiată proaspăt într-o după amiază de August. Răspunsul nu este într-o singură parte. Migrarea către cărțile digitale nu poate avea loc fără un vot de încredere din partea cititorilor. Vot care va veni mai repede decât credem. Sunt un cititor avid. Întotdeauna car câteva cărți după mine. Dar am câteva probleme de reproșat cărților în forma actuală. În vacanțe devine un chin să car încă 5-6 kilograme în bagaj. La o mutare de locuință câteva sute de cărți presupun o logistică care îți trece os prin os. Mi-am dorit dintotdeauna să pot centraliza toate pasajele importante din cărțile pe care le citesc (profesionale și nu numai). Aproape la fel demult îmi doresc să am ACUM ultima carte îndelung anunțată care a apărut acum 5 minute pe Amazon (sau la Publica).

Îmi doresc să văd ce au notat alții și ce au avut de adăugat, construind o experiență mult mai impresionantă decât cartea în sine (pentru cărțile tehnice). Îmi doresc să plătesc ceva mai puțin. Îmi doresc să tăiem mai puțini copaci pentru a tipări cărți care zac prăfuite în bibliotecă. Și îmi doresc să nu uităm de la ce a plecat totul, când au apărut primele cărți.

Articolul ăsta va enerva pe mulți. Pentru ei există spray-ul cu miros de hârtie cu care să îți dai pe Kindle sau pe tabletă.

Vor dispărea cărțile de hârtie? Da. Și culmea e că nu o să ne pară atât de rău când o să se întâmple.

De fiecare dată când am ocazia să vorbesc cu studenți sau liceeni accept cu bucurie. De fiecare dată e un schimb intens, în care ambele părți oferă ceva exclusiv. De fiecare dată sunt surprins să văd viteza cu care se schimbă obișnuințele, rutinele de zi cu zi și modul de abordare față de acum 1 an sau mai mult.

Unul dintre fenomenele pe care le-am observat de curând sunt petrecerile colaborative. E un termen la care m-am gândit acum, pentru că nu am găsit ceva similar care să îl descrie. Dacă te duci într-un club sau la o petrecere unde sunt tineri de 18 – 20 de ani o să vezi că mulți dintre ei și-au adăugat câteva activități în plus față de cele clasice. Pe lângă dans, discuții, flirturi, cocktailuri, beri, etc. și-au făcut loc updateurile.

Updateurile în rețelele sociale. Ai spune că nu e nimic deosebit. Însă atunci apare un fenomen interesant: un grup mai mare de prieteni și cunoștințe intră în topic. Adaugă la el propriile gânduri, emoții, energii și impresii, de acasă, de la 100 sau de la 1000 de km depărtare. Experiența transcende locația și se distribuie într-o rețea mai vastă, interconectată în puncte multiple.

Ce se va întâmpla în viitor? Vom vedea din ce în ce mai des fenomenul ăsta, care ia forme din ce în ce mai bine conturate, pe măsura ce tehnologia o permite. Mă gândesc la live video, transmisii 3D de pe telefonul mobil, etc.

Revenind la ziua de azi, o întrebare ar fi cum se va reflecta asta asupra brandurilor și companiilor? În multe moduri, iar primul care îmi vine în minte este experiența de achiziție. Sunt nehotărât asupra unui produs sau serviciu și mă folosesc de rețeaua virtuală pentru a face o alegere. Sau postez o fotografie în care cer feedback.

Sau trăiesc live o experiență specială oferită de un brand alături de o gașcă conectată live, în acel moment. Cât e de probabil ca prietenii care participă să își dorească o experiență similară? Sau să fi dezvoltat deja o conexiune cu brandul respectiv?

Lucrurile se schimbă rapid, mai rapid decât citim în cărți sau pe Internet. Însă adaptarea e un proces lin, dacă ținem ochii deschiși și ascultăm la intervale mici.

sursă foto