De ce acordăm atât de puţină atenţie tradiţiilor şi îmbrăţisăm atât de rapid trenduri din vest? De ce înghiţim bucăţi întregi din stilul de viaţă american, spre exemplu, fără să le mestecăm deloc? De ce McDonald’s spre exemplu triumfează împotriva tradiţiilor locale?
Sunt întrebări la care avem un impuls iniţial să răspundem simplu, în clişee, generalizând şi încheind cu un pic de “năduf” asupra României. Să fie însă doar atât? Încerc de ceva vreme să înţeleg fenomenul şi să formulez un răspuns mai complex, care nu planează superficial la suprafaţă ci merge la rădăcina lucrurilor.
Scenariul 1: frustările unei generaţii sugrumate de comunism
Imediat după căderea rând pe rând a regimului comunist în blocul Est European, brandurile vestice, în special cele americane, au primit un ajutor nesperat. Oamenii de business, publicitate şi marketing, au observat rapid un apetit enorm al oamenilor pentru produse, branduri, poveşti şi bucăţi întregi din cultura americană.
Privaţi zeci de ani de libertate, de diversitate, de poveşti şi eroi, oamenii şi-au refulat frustrările în consum. Motivaţia din spate era una puternic emoţională (visul oricărui marketer), o consecinţă directă fiind consumul în exces, fără a fi susţinut de o necesitate practică.
Fenomenul s-a întâmplat şi în România: îmi aduc zâmbind aminte de isteria lansării primului restaurant McDonald’s şi de preţurile exorbitante, nejustificate, care erau plătite cu uşurinţă. Au trecut 20 de ani de la căderea comunismului, pieţele şi zonele de desfacere s-au diversificat, a apărut Internetul. În ultimii ani nu cred că am avut limitări în a accesa produse sau bunuri, iar terapia prin consum şi-a spus cuvântul.
Deşi există încă o puternică motivaţie legată de produsele din Vest, să fie ea principalul motiv pentru care românii calcă pe tradiţii în defavoarea brandurilor “cool”? Greu de crezut, după o perioadă în care foarte mulţi au avut acces la resurse şi au putut încuraja un proces de “curăţare” interioară.
Care să fie atunci motivele adiţionale, care stau la baza luptei pierdute?
Scenariul 2: războiul desfăşurat pe un câmp de luptă nou
Al doilea scenariu e mai simplu, ancorat în realitatea capitalistă de azi. Din păcate tradiţiile româneşti au preluat o tară din comunism: nu vorbesc despre dorinţele şi nevoile mele sau ale tale ci despre nevoile lor. Bine, nu tradiţiile în sine ci oamenii care încearcă să să le aducă la suprafaţă. Majoritatea comunicării în direcţia asta nu e făcută pe un ton pozitiv, optimist ci un ton semi agresiv, autoritar, care încearcă să te facă să te simţi vinovat.
În loc să îmi vorbeşti despre beneficiile mele directe, tu îmi impui forţat o prezenţă, o donaţie sau o acţiune pentru a “salva” spiritul vremurilor trecute. Vom prefera întotdeauna un mesaj care se mulează pe credinţele sau dorinţele noastre în faţa unui strigăt disperat sau autoritar.
“Nenorociţii” capitalişti ştiu că vremurile s-au schimbat
Ei ştiu că lucrurile diferă foarte mult, că suntem supuşi la presiuni din ce în ce mai mari, că avem nevoi şi dorinţe diferite. Ei se adaptează, te înţeleg şi îţi livrează ceva plecând de la un insight. Tradiţiile sunt suficient de înfumurate pentru a crede că istoria şi simpla prezenţă sunt de ajuns.
Fac greşeala de a încerca să comunice plecând de la nevoile lor imediate şi nu cele ale audienţei. Şi fac încă o greşeală fatală, aceea de a vorbi înainte de asculta, înainte de a înţelege. E imposibil să reuşeşti să te conectezi cu oamenii dacă nu îi înţelegi contextual, nu vorbeşti pe limba lor şi nu te adaptezi.
Să ne mai mirăm de preferinţele noastre atunci când suntem în postura de alege între cele 2 opţiuni?
Ce loc au rigoarea, procedurile şi resursele în “război”
Comunismul nu a promovat performanţa. Din contră a pus la loc de cinste mediocritatea şi egalitatea, o egalitate imposibil de atins în orice comunitate sănătoasă. Aici avem un handicap major, de vreo 50 de ani. Companiile vestice au învăţat că trebuie să fie perfomante pentru a fi profitabile. Iar după asta, au învaţat că trebuie sa fie şi mai performante, doar pentru a reuşi să supravieţuiască.
Odată pătrunse în România, maşinăriile puse în mişcare sunt asemenea unor tancuri care înfruntă suliţaşii unui trib uitat în mijlocul junglei. Rigoarea, procedurile, filosofia de management a sistemelor occidentale ne depăşesc în viteză. Promotorii tradiţiilor nu au învăţat încă să se adapteze la noile reguli de joc. Dispreţul faţă de nevoia de a fi performant este o greşeală fatală. Organizarea şi sistemele care funcţionează discret şi sigur au rolul lor important în orice organizaţie sau iniţiativă.
Şi totuşi, pe lângă cifrele spectaculoase pe care le crează un sistem, care sunt avantajele pentru clienţi?
Contrar credinţelor populare, românii apreciază să fie trataţi bine
Dacă ar fi să alegi între o experienţă pozitivă de la cap la coadă (personal, relaţii clienţi, atenţia la detalii, etc.) şi o experienţă mai puţin plăcută, pe care ai alege-o? De multe ori, nici măcăr un produs mai bun nu te convingi să iei o decizie favorabilă, dacă serviciile cu care vine la pachet sunt mai slabe.
Un sistem bine gândit, bine organizat şi riguros va avea ca rezultat direct o experienţă mai bună pentru mine ca şi client. Şi sincer prefer un un “junk food” servit imediat şi amabil unei super mâncări pentru care am stat la coadă şi care mi-a fost aruncată în silă de un angajat frustrat. Lipsa unei strategii de îmbunătăţire a serviciilor şi de creare a unei experienţe memorabile, constante, sunt o ghiulea de plumb pe care unul dintre combatanţi trebuie să care în permanenţă după el. Şi care dintre ei să fie oare?
În loc de concluzie la McDonald’s împotriva tradiţiilor
Să fie oare avântul companiilor, brandurilor şi a simbolurilor americane sau străine o simplă întâmplare? Să fie legată doar de o frustrare nevindecată ale românilor răniţi de comunism? Oare obţin victoria în faţa tradiţiilor locale printr-un joc murdar, prin lovituri sub centură?
Sau oare, sunt pur şi simplu mai buni, mai adaptaţi şi mai agili? Cred că au găsit aici un teren perfect, familiar, un câmp pe care îşi pot desfăşura arsenalul şi îl pot folosi la capacitate maximă. Până nu ne vom asuma situaţia în care ne aflăm, până nu vom accepta că plecăm deja cu şansa a doua dintr-o poziţie inferioară, nu vom avea şanse. Până nu ne vom adapta, până nu ne vom îmbunătăţi arsenalul, până nu ne vom antrena mai bine, nu vom avea şanse. Doar istoria, preferinţele trecute sau nostalgia nu ne vor ajuta.
Victoriile obţinute aici de “cotropitori” nu sunt întâmplătoare, iar avantajul pe care îl obţin în România creşte în fiecare zi. Scurtele constatări de mai sus nu se aplică doar asupra gastronomiei, ele se extind în multe tradiţii, domenii sau industrii.
E timpul să ne trezim din somn, să ne scuturăm de praf şi să luăm lucrurile în serios. Altfel vom fi “lipsiţi de şanse” în continuare şi vom pierde fără drept de apel. În continuare.
